Wake up and smell the coffe

          Eu stau. Stau. Stau pur si simplu si nu ma gandesc la nimic. Stau cu fundu pe scaun, dimineata la 6, cand ma trezesc sa plec la liceu. Stau si ma gandesc la ce am facut, ce fac, si ce o sa fac. Ma gandesc ca ramasesem fara energie.
           Da, ramasesem fara energie. Eu, cel ce eram fericit tot timpul. Eu, cel care cica faceam pe toata lumea fericita. Eu, care eram un izvor de fericire si de voie buna. Eram un izvor. Un izvor de energie, de fericire. Dar de fericire seaca. Pana si un izvor de fericire are nevoie de fericirea lui, de baterii.
            Baterii care se gasesc mai greu. Acest "izvor" care cica is eu, imi gasisem o baterie. O baterie care se asemana cu ce fel de energie avea nevoie "izvorul". O energie draguta, frumoasa. O energie "energioasa". La prima vedere...
            Aceasta baterie defapt, fara sa-mi dau seama, ma seca. Ma seca de energie, de fericire. De fericirea acea "fericioasa". Stateam, si ma supara acest lucru. Stiam, dar nu-mi dadeam seama. Credeam ca o sa treaca. Ca o sa invete sa-mi dea energia cum trebuie, acea baterie. Dar... cum e vorba aceea, "speri mata', da speri degeaba...". Exact asa eram eu.
              Unii ziceau "ba, lasa, o sa fie bine", altii "ba, daca te supara, desparte-te, sunt atatea "baterii", o sa-ti gasesti tu una potrivita". Eu tot simteam ca acea "baterie" imi dadea energie, dar... ba imi dadea foarte multa si dupa buf!, ba imi dadea foarte putina mult timp si dupa ma seca cu prea multa... Tot asa... Tot asa a stat acest "izvor" aproape 2 luni. Pana cand, realitatea l-a dat pe spate.
               "Wake up and smell the coffe, you idiot!!!" Asta mi-a zis acum cateva zile mintea mea, dupa o zi absolut minunata, alaturi de prieteni adevarati, care mi-au dat energie, unul dintre ei fiind acea "baterie" care m-a repornit.
              A doua zi, dupa "izvorul" si-a scos "bateria" veche. A stat fara baterie. Avea energie cat sa izvorasca mult timp. Energie buna, puternica, stocata in timp. Cel putin, asa credea el. Pana cand a intalnit din nou "noua baterie". El nu vroia, cel putin deocamdata, o baterie noua, dar aceasta baterie, i-a dovedit contrariul. AVEA nevoie, MAI MULT CA NICIODATA. Iar aceasta baterie, ii da energie mai puternica ca niciodata.
                Izvorul a renascut. Din nou este fericit. Din nou este plin de viata. Din nou este el, nu o fantoma. Cel mult o fantoma din cauza somnului, dar aia o sa treaca in timp...
               S-a terminat cafeaua. Niciodata nu mi-a mirosit mai bine, mirosul de cafea. Dau sa beau. BLEAH, tot acelasi gust are. Dar acum nici n-am nevoie. O las pe masa, si plec la liceu, chior de somn, dar totusi, mai viu ca niciodata.
                Nu stiu din ce cauza. Oare pentru ca "izvorul" a scapat de "bateria" veche? Sau e din cauza "bateriei" noi? Nu stiu, dar am senzatia ca a doua varianta...
         

THAT'S WHY I LOVE FU**ING ROMANIA

            Romania e geniala. Romania este geniala pur si simplu. Nu exista tara mai geniala ca a noastra. Noi ar trebuii sa fim mandri ca ne-am nascut in aceasta tara absolut minunata.
            De ce spun asta? Pentru ca am de ce. Romania e singura tara care mai exista in situatia asta. Grecia e exact la fel si uitati-va la ea, e pe duca... dar noi? Noi suntem jm3n|! Noi estem tari si jm3k3r| d3 jm3k3r| m@f|0tz|. Noi ascultam la manele si daca te uiti in playlist-ul nostru ti se face foame si ai senzatia ca te uiti la un meniu dintr-un restaurant de 3 lei 30.
            Si acum sa va spun si ce mi-a venit. Doua motive. Doua romanisme. Primul: inghesuiala din autobuz. Deci, ora 2 dupa-amiaza. Autobuzul 4, cel pe care-l iau ca sa plec spre casa de la liceu, intotdeauna plin inclusiv cu o statie inainte de unde ar trebuii normal sa-l iau... Nu mai sunt locuri libere pe scaune. Scaunele sunt ocupate inca de la gara. Locul de stat in picioare e ocupat repede. Locul de stat in picioare cu aer vreau sa spun. Dupa, la Balcescu, este ocupat si locul de stat in picioare. Doar scarile si cativa milimetri patrati raman neacoperite. Cand vine autobuzul  si vad ce-i acolo, bineinteles ca nici macar nu incerc sa-mi fac loc. Dar alti 30 de oameni incearca sa-si faca loc. Cei mai indrazneti sunt, cine credeti? batraneii. Aceeasi batranei carora le cedezi locul cu placere, iar cand sa coboare iti dau cu cotul in spate ca sa te dai la o parte... (Pe bune, nu mi s-a intamplat mie, dar am fost de fata la o faza de genu). Acesti batranei sunt in stare sa fie striviti de usa, numai sa fie in autobuz. Soferul, pentru a numai intra si altii, astfel pur si simplu omorandu-se singuri, incearca sa porneasca usor, dar pana cand nu se vad inauntru nu se lasa pur si simplu!!! Romaniiiii!!!!!
            A doua chestie este o faza care e scarboasa, lipsita de orice fel de etica, dar si pur si simplu amuzanta dat fiind contextul si situatia. Eram cu un prieten. Mergeam pe minunata strada numita Calarasi. O mica intersectie, intre Calarasi si o strada care vine perpendicular cu Calarasul. In acea intersectie: 3 masini. 2 dintre ele nu stiu ce marca era, dar soferul genial de care este vorba era intr-o, foarte frumoasa, dacie din anii 1700 toamna. Imaginati-va(pentru cei care stiti) Calarasul, in putinele lui momente de liniste. Atunci era un astfel de moment. Nu se auzea nici musca. Era liniste totala. Nicio masina, niciun motor, niciun nimic. Liniste asurzitoare. Cand, deodata, din neant, se aude, o delicoasa injuratura, cu ecouri pana in adancul sufletului, ce te misca, de-a dreptul. O injuratura spusa cu tot focul pasiuni unui om nervos pe omul din fata lui. O injuratura pur si simplu... "frumoasa". Un "bagami-as p**a in ma-ta" de toata frumusetea, ce i-a miscat pe amandoi soferii din fata daciei amarate, din fata ei.
            Am zis delicoasa... asta poate induce in eroare, cum a zis prietenul meu (Florin), mai ales avand in vedere scula cu care se actioneaza, si locul de patrundere a acesteia. Adica: transa-n-transa.
            In consecinta imi iubesc tara. Tara mea de cocalari imputiti si mizerabili. De tampiti care se omoara. De pitipoance care "vai draga, vezi cu cine s-a mai combinat x-ulescu?" si in general de toate chestiile astea specific romanesti. Intr-un fel specific, ca mai vad si la alti... Americanii astia ce fac din lume...

Basm

            Alta poveste, de data asta ce vrea sa fie basm, la cererea profesoarei de romana. Dat fiind faptul ca mi-a iesit bine si ca are si un iz de "satarizare a defectelor umane", o s-o public si aici:

Balul Dragonilor

         O fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost, nu v-as fi prezentat acilea, un bal annual al dragonilor. Acest bal al dragonilor se numea “Balul Dragonilor”. In fiecare an el avea loc in cate un regat, iar fiecare dragon din lume trebuia sa fie prezent, chiar daca el locuia la celalalt capat al pamantului. Dragonii trecuti la adolescentina invatare in artele dragonistice din acel taram, puteau sa concureze pentru marele titlu de “Mr. Dragonel”. Bineinteles, ca acei concurau cu cate o dragonita, ce si ea putea castiga titlul de “Miss Dragonita”.

             Era balul anului 3333 i. Hr.  , editia 3333. Tinutul ce organiza se numea “Tinutul Dragoneilor Papadeiscios”. Concurau 7 dragonei cu cele 7 dragonite ale lor. Dupa cum era obiceiul, fiecare bal al dragoneilor era “prezentat” de cate o dragoana cunoscuta.

            Dragoana din anul acela era anume aleasa. Avea un trup zvelt, de veverita,  nu avea aripi caci aerele pe care le avea intransa o tineau “high” cel putin pentru trebuintele ei, si nu era mai lata ca un chibrit. Daca era si mai mica, o puteai folosi pe post de cheie foarte bine. Sau scobitoare, dar lemnul nu-i negru, pentru ca da, era mai neagra ca funinginea ce ramanea de la focul scuipat de mai marii dragoni.

             “Mai marii dragoni” erau cei ce votau ce vroiau sa iasa. Bineinteles, ca votul lor nu conta, ci tot cei ce organizau si cei ce erau sponsorii acelor baluri dragonistice alegeau castigatorii titlului de Mr. si Miss dragonita, adevaratii castigatori fiind defapt cei de pe locurile 2, 3, si cei ce castigau popularitatea printre randurile dragonilor si dragoneilor.

             Pregatirile incepeaudin timp. Cu vreo 2 zile inainte se punea la punct marele castel ce avea onoarea de a tine balul, dar dragoneii si dragonitele incepeau pregatirile inca de 3-4 saptamani inainte, lipsind chiar si de la orele de arte dragonistice.

            Cum ziceam, ei trebuiau sa-si dovedeasca iscusinta in diverse probe, dar mai ales la dans dragonistic, folosind in timpul lui focul sau gheata(depinzand de felul dragonasului) pentru a creea efectele speciale ce impresionau juriul.

             Insfarsit, marea seara a edititiei a 3333-a. Toti dragonii din toate tinuturile erau prezenti. Nu lipsea nici macar unul. Dupa cateva clipe de asteptare li se dadea randul. Dragonii desemnati cu paza, verificau identitatea fiecarui dragon, si il verificau de obiecte ascutite. La ce faceau aceasta verificare cand ei aveau respiratia ce putea sa topeasca sau sa inghete orice, nu se stie, dar totusi se facea… asa, de… Doamne ajuta!

             La butoane era un dj dragon, cunoscut de toti. Insfarsit incepea concursul. Dragoana desemnata sa “incante” privirea cu imaginea ei si sa faca acelasi lucru si cu vocea ei enervant de pitigaiata si, bineinteles sa se dea si mare… mare, a aparut pe scena. Nu vreau sa-mi imaginez cum arata exact, asa ca las cititorul sa se “incante” singur, avand ca indicii doar cele spuse mai sus despre ea.

              Dupa milioane de prezentari urma randul si dragoneilor sa se prezinte. Primul “cuplu” erau doi dragoni de foc. Se hazardeaza ei, fac pe naiba in 14, pana cand, la un moment dat, dragonasul, in loc sa scuipe foc in sus, putin inclinat spre partenera lui, astfel incat, focul lui sa se intalneasca cu al ei, si astfel sa formeze un bun efect de final. N-a fost asa… Scuipand prea jos, el n-a nimerit tinta… A nimerit el ceva, dar n-a fost tinta… Acel ceva, a fost peruca partenerei lui. Aceasta a ars toata, lasand dragonita in capataiul gol. Aceasta, rusinata(nu stiu din ce motiv, caci niciun dragon sau dragonita nu avea par) incepe sa planga si sa alerge incoace si incolo zicand “Mi-a luat foc parul, mi-a luat foc parul!” desi peruca arsese deja.

               Linistita fiind de pompieri aflati la fata locului ca nu mai are ce sa-I arda, a fost escortata afara de pe scena, si, astfel, au fost eliminate cei doi.

              Urmatorii doi concurenti erau niste splendizi dragonei de gheata. Ei, cu gheata, creara un show magnific, imprastiind lucioasa cheata peste tot, astfel, creand un spectacol de neimaginat de luminite mici, slipind in micutele particule de gheata, si in marele glob de gheata, facut parca anume pentru discoteca. Tavanul insa fiind prea incins de la “spectacolul” oferit de cei de dinainte, micul bat de gheata care prindea globul de tavan se topise, astfel incat, globul cazuse peste coada dragonitei, care, de durere tipase, dar in acelasi timp, scotand un imens cub de gheata ce facuse mai multe cucuie dragonilor ce urmareau atrasi spectacolul.

                Mai urmara inca 4 echipe, dar, care avura incidente asemanatoare, dar mai minore, in urma carora primisera 1. Urma si ultima pereche. Aceasta pereche nu avu cine stie ce succes, in sensul ca nu erau cine stie ce frumuseti. Dar, reusira sa creeze un show destul de frumos.

                Urmau probele de aptitudini. Dragoana se credea ca la tembelizor, la show-ul lui Dan-Dragon-Albu’. Adica, probele erau fix ca acele de la show-ul aceluia, iar prezentarea era exact aceeasi. Trebuie sa sesizez o chestie.  La inceputul vizionarii unuia din filmuletele ce explica ce trebuia facut la acea proba, fix cand incepea acolo explicatia, geniala dragoana se gasi sa zica: “Fiti atenti la ce se zice si nu scoateti un cuvintel”. Imediat, parca la semnal, se auzi din mijlocul audientei lasate masca: “Da si lasa-i sa asculte, in coada mea de desteapta….”. Dragoana adanc lovita in launtrul ei, se puse pe cearta, si trebuii data afara in suturi sub coada.

               Concursul continua. Din cauza a inca doua incidente, inca doua echipe ziceau pa-pa concursului. Celelalte doua care luasera 1 mai inainte abia aflandu-se pe linia de plutire, una primi 1, iar cealalta 2. Cei ce nu aratau genial, facusera un spectacol chiar din cea mai grea proba, si ar fi primit 10, daca scara era de la 1 la 10, dar din pacate era doar pana la 5, ei primind 6.

              Insfarsit si proba de perspicacitate. Raspunsurile geniale de la cele 2 linii de plutire nu se lasasera asteptate. Capitala Londrei fiind Parisul, saracul peste inecandu-se, pasarile neinfricate stand inca pe fir, chiar daca una dintre suratele lor fiind ucisa iar saraca oaie facuta zob, ele trecura de aceasta proba cu un 0 pentru fiecare. Cei care de acum erau vazuti ca si castigatori, trecusera si de aceasta proba cu punctajul maxim.

              Dupa lunga asteptare de dupa proba de perspicacitate dragonistica, se afla si castigatorii. Lumea deja nici nu se mai agita, stiind ca “uratii” or sa fie castigatori. Nu a fost asa. Ei au luat abia premiul de popularitate, locurile 2 si 3 fiind ocupate de cele doua linii de plutire, iar Mr. Dragonel si Miss Dragonita fiind alesi din cele doua catastrofe ce fusesera eliminate.

                Dupa acea editie, balul dragonilor isi pierduse din valoare, mai ales partea in care se alegea Mr si Miss Dragonel/Dragonita. La acea parte, concura direct cel ce era ales castigator de dinainte, ca sa nu mai fie discutii ca nu ar fi meritat…

                Si asta a fost. Si-am incalecat pe globul de gheata ce prezinta urma coditei dragonitei si-am plecat, spunandu-va inca o minciuna. 

Povestioara

              Ca sa va arat ce facem noi in ora de romana(si de ce imi si place atat de mult) si ca sa incep din nou un nou sir de postari(ca la mine e cu siru de postari, pentru ca nu pot avea un program de scris postari) am sa va prezint o povestioara pe care am facut-o in clasa in echipa cu inca 4 colegi. Tema: amuzament pe baza unui basm. Pe scurt: parodie. Membri echipei pe functii: Ganditor sef: moa Tehnoredactor si ganditor secundar: Elena, Ideator de porecle: Ioana Ideator de tampenii care nu au aparut: Robert Ganditor triar: Adrian
                        CUM A APARUT COMBINAREA LA CARTELA
             Era odata ca niciodata, un balaur cu coada de caine, dinti de soparla, urechi de elefant si nu avea aripi, caci urechile ii erau de ajuns.

             Intr-o zi, zbura  fericit prin imparatia merelor de otel, cand deodata, a vazut o fata cu parul de pirita, ochi de lemur si cu un corp minunat ca din povestile cele mai horror.

             Fericit fiind ca a gasit o asemenea fata, i s-a ridicat coada si I s-a zburlit parul invizibil, de pe cap. S-a dus la ea, salutand-o :

      -Seara buna, draga fata! Eu sunt baiatul cu pizza. Ai comandat gogosi?

      -Buna dimi! Nu, n-am comandat nici o gogoasa, dar mi se pare ca esti dragut. Ne combinam la cartela?

              Auzind acestea, balauruli I s-a despicat limba in doua si astfel a luat nastere sarpele.

       -Bineinteles ca as vrea, as avea minute garla sa povestim o barfa. As vrea sa-ti stiu numele, minunata fata ce mi-ai iesit in cale.

        -Numele meu se exista Rapalachichitutuchichiliel, dar prietenii imi spun Rapunzel.

        -Bine atunci, hai ca mai vorbim pe mess, pentru ca-s pe Oskapi si n-am optiunea cu extra-minute nationale deoarece n-am mai plactit factura de 7 ani fiindca parintii mei si-au luat un dozator de inghetata in mijlocul iernii.

         S-asa am incalecat pe-o roata, si v-am spus-o din gura toata.

Cum poti transforma un concert caritabil intr-un trombon politic

              Probabil stiti, cei din Braila, ca ieri seara a fost un concert caritabil care a durat de pe la 6 pana la 11 jumate seara. Au cantat mai multe... "formatii" de toate genurile, de la lautareasca, la populara, house, hip-hop si rock. Seara, fiind incheiata foarte frumos de Cargo. Spre uimirea mea au cantat bine si Addiction, dar doar melodiile lor... Ca, din nou, au facut un cacat din "It's my life" de la Bon Jovi....
              Ma rog, erau cocalari, erau nebuni, erau.
              Dar concertul acesta era CARITABIL. Sa definim notiunea de caritabil: Concert caritabil, ar insemna ca una sau mai multe trupe/cantareti, ofera un show, daca se poate LIVE(si nu cum se lauda marele Bitza, ca vai de mine e 100% live, ca pe mine unul sincer chiar asta m-a facut sa ma indoiesc de cat de live era partea lui de concert), fara a fi platiti pentru a strange bani pentru diverse. De la probleme sociale(cum a fost ieri, copii cu probleme de sanatate) la diverse construirea de case, ma rog, intr-un cuvant, pentru probleme sociale, nu stiu de ce am scris "de la" daca doar asta e(ca altfel nu prea mai e concert caritabil). Ma rog.
               Eu sincer n-am fost la o parte din concert, eu vrand sa aud doar trupele rock, nu si pe "clejani" sau pe mr pitiponc numit "alex velea". Nu stiu ce chestii au fost atunci, dar nu cred ca au fost multe. Ma rog. Am ajuns inapoi fix cand a urcat pe scena Bitza(mai sus amintit). Acum nu stiu, cred ca inaintea lui a fost pitiponcu, si de asta tot zicea el ca, si anume, canta live, ca sa-i scoata ochii lu' ala. Ma rog.
                Dupa a urmat Addiction, care m-au obisnuit sa-si cante melodiile destul de bine(cred ca n-am auzit o alta trupa cum le canta, de asta zic eu ca le canta bine) si din a face un cacat din melodiile pe care le cantau de la alte trupe.
                 Au cantat ei ce au cantat, si dupa iar pauza. A intrat blonda care prezenta(de unde si pana unde au ales-o nu stiu, ca numai cat am stat eu putin la "clejani" si dupa, la Bitza, si restu, cate greseli gramaticale si de pronuntie a facut. Blonda care era ea blonda, i-a facut intrarea in scena unui gras strans de coaie. Ma rog, am tras concluzia abia dupa, pentru ca, chiar daca era strans de coaie, daca vorbea numai despre acele cazuri si ne invita sa facem o donatie, nu era nimic, si nu il vorbeam de rau. DAR... Nu a facut numai asta... A vorbit... nu stiu daca au fost 30 de secunde toate din cele 5 minute cat a fost pe scena, cand a vorbit despre acele cazuri. Mai mult a vorbit Bitza, care dupa parerea mea, a fost cel mai implicat artist, chiar daca, mie personal, mi-a cam scos ochii cu faza ca, vezi doamne, canta el live si altii nu. Ma, era implicat macar, si pentru asta jos palaria.
                 Incep si eu cu paranteza la paranteza... si cum ziceam, grasul acela a vorbit vreo... 30 de secunde, cel mult un minut(da nu a fost un minut) cat a vorbit despre cazurile acelea, care mi se par... ih... 15 dar... ma rog... sa zic doar foarte GRELE, si care te fac sa strangi de gat anumiti grasi care nu si-au mai vazut-o de burta de ani de zile... asa, si dupa a inceput cu... si anume... politica...
                 Din cate am vazut pe acele fluturase, ar fi trebuit sa fie si un foc de artificii. Acel burdihanos, a zis, (dupa ce terminase cele 30 de secunde de vorba umanitara) citez: PRIMARIA NU NE-A LASAT SA TRAGEM UN FOC DE ARTIFICII... Raspunsul a fost sec: un hua prelung de la pitiponcii si cocalarii din spate.... Si a continuat cu politica, ca nu stiu cum comunistii cu psd-isti, si pfua... ei saracutii au vrut sa dea un foc artificii, dar raii care sunt acum la primarie nu i-au lasat... HAI SA MORI TU????
                  Adica imi place cand promiteti ceva si nu va tineti de cuvant(sincer eu am vazut ca scria si "foc de artificii" abia acasa, cand m-am intors, ca eu nu am stiut de focul de artificii, pentru ca pe toate afisele nu scria niciun "foc de artificii", deci sa ma lase pe mine cu asta) si nu aveti bani, dar sa transformati un concert umanitar intr-un concert politic?
                  Acum un mesaj foarte frumos, transmis de multi alti oameni care gandesc la fel ca mine, catre acest "Sergiu Diacomatu": Du-te si nu te mai intoarce!(in traducere libera: MORI!)
                  Oricum, Cargo a compensat aceasta suparare, si a oferit, ca intotdeauna, o experienta live de nota 10, si o atmosfera ce nu la toate trupele intalnesti... Nota 10 in general pentru artisti(cel putin pentru cei pe care i-am auzit) si nota 1 pentru organizatori.

"Mai, cum indraznesti???"

            O zi ploioasa de toamna. Mai exact, 2 septembrie 2011. Locul petrecerii actiunii: pe la hexagoane. Protagonisti: eu, doi prieteni, un caine si o baba infecta.
             Sa trecem la actiune: Eu si cu acei prieteni, vroiam sa scurtam un drum, si am mers prin boscheti. Boscheti care in ei aveau si niste caini. Noi am sarit de pe o margine mai inalta in iarba aceea, astfel speriindui pe "saracutii" catei(care erau cat noi in 2 labe) care au sarit ca arsi de acolo si au inceput sa latre.
              O baba infecta de la balcon, o pupatoare in fund de catelusi pufosi, a sarit cu gura. "Ce calcati bietii catei?" Eu si ceilalti 2 ramasesem ceva de genu "what the...?" baba continuand cu vai doamne, ce am facut noi.
               Eu fiind mai nesimtit si vroind sa ajungem totusi unde vroiam sa ajungem, i-am zis scurt babei, ca un nesimporc ce ma aflu, ca, si anume, cainii ne musca si tot noi suntem vinovati. Raspunsul a venit sec si robotic: "Mai, cum indraznesti???". As fi vrut s-o intreb ce "indraznesc", dar m-am lasat de sport, pentru ca avea vocea prea pitigaiata.
                Ma rog. Asta a fost intamplarea, acum sa analizam putin situatia. Tineti minte cand imi dadeam eu cu pumnii in piept pe facebook si povesteam pe blog ce tampenii ziceau unii si altii? Probabil ati observat ca nu am mai zis nimic. Dintr-un simplu motiv: mi-am dat seama de un lucru, si anume: ma, poate astia au ceva de castigat, ca de, pupa unii caini in fundulet, dar totusi... parca prea... Si mi-a venit: ma, da firmele care produc mancarica pentru catei, de unde mama lor sa-si ia profitul??? De aceea, nu mi-a mai venit sa scriu, pentru ca intram deja la alt nivel si n-aveam chef sa analizez boabele pentru catelusi pufosi.
                 Dar faza asta, mi-a aratat ca totusi, sunt unii tampiti care sunt in stare sa pupe RAU de tot ceva in fund, pentru NIMIC.

Live for the moment!

            Exista momente in viata. Momente in care esti mandru de tine, momente in care esti dezgustat de tine. Momente in care esti fericit. Momente in care plangi. Momente in care iubesti cu tot sufletul. Momente in care urasti, la fel, cu tot sufletul. Toate aceste momente au ceva in comun, si nu este substantivul prin care sunt denumite ci printr-un simplu fapt. Toate aceste momente fac parte dintr-un lant care este numit viata.
             In toate aceste momente un lucru nu trebuie sa dispara. POFTA DE VIATA. Adica hei, esti trist, te-a parasit fiinta iubita, sau ti-a murit cineva drag, nu e un sfarsit, moartea nu e un sfarsit, ci e un inceput de un altfel de viata, iar parasirea, nu-i nimic altceva decat sfarsitul unui capitol din viata, care capitol continua cu un alt capitol in care se povesteste cum acel cineva gaseste pe altcineva care este mai intelegator si mai bun si toate chestiile astea.
               Sau cineva ti-a facut ceva. Il urasti. Dar la fel de bine, il poti si iubi. Ura si iubirea nu degeaba sunt numite "sentimente surori". Iubirea se poate transforma in ura, si ura se poate transforma in iubire. Ura nu-i tocmai cel mai bun sentiment totusi. E un sentiment care te macina si te distruge prin interior, chiar daca tu nu crezi asta. De aceea, eu unul evit sa urasc. Mi-ai facut ceva? Foarte bine, cand te-oi prinde iti fac si eu ceva, dar nu te urasc. Unora le place sa fie urati. Se hranesc cu asta, metaforic vorbind. Le place cand vad ca te uiti cu ura la ei.
                 Ideea e, orice moment ai traii, bucura-te ca-l traiesti. Ca-l poti traii la intensitatea pe care altii nu-l mai pot traii. Te bucuri si esti fericit? Bucura-te si mai mult ca poti fii fericit. Plangi? Gandeste-te ca dupa ploaie, intotdeauna urmeaza soare. Iubesti si esti iubit? Iubeste-l si mai mult pe cel ce te iubeste, pentru ca merita. Urasti? Fa bine si nu mai fa asta... O sa vezi ca o sa te simti mult mai bine, iar cel pe care-l urasti se va arata ofticat de faptul ca tu in loc sa-l urasti, il saluti cu toata fericirea de care esti capabil.
                  "LIVE FOR THE MOMENT"